Despre mine:

(Romanian laguage)

In 1994, am absolvit UNATC, sectia imagine film si TV, la clasa profesorilor Vivi Drăgan, Vlad Păunescu, Radu Nicoară, Alexandru Solomon.

In timpul facultătii (și câțiva ani după aceea), am colaborat, in principal, ca operator imagine, la filmele lui Radu Muntean și Vali Hotea.

Am continuat apoi filmând câteva documentare (unele premiate) de scurt-metraj, în regia lui Radu Muntean, prin amabilitatea lui Vivi Drăgan / Fundatia Arte Vizuale:

In 1994 ”Lindenfeld 1994”, regia Radu Muntean, FAV

In 1996.“Viata e in alta parte”, regia Radu Muntean, FAV

In 1995, am colaborat ca operator / director de imagine, la primele filme de scurt-metraj de fictiune (5 la număr), pentru o televiziune franceza.

In 1996, tot in regia lui Radu Muntean, un scurt-metraj de fictiune, de această dată: “Tragica poveste de dragoste a celor doi”, TVR, 1996. (imagine in colaborare cu C.Chelba).

In 1998, am fost cameraman la Castel Films, pentru filmul de lung-metraj “Shrunken City”, imaginea Vivi Drăgan, regia Ted Nicolaou.

In perioada 1998 – 2002 am fost invitat de către Tudor Giurgiu să filmez videoclipuri la Atomic TV, unde am colaborat inclusiv cu Vali Hotea.

In 1998 am inceput (pentru 8 luni) colaborarea cu Prima TV, unde am lucrat cu realizatorul Titus Muntean si cu Vali Hotea.

Tot atunci am filmat si lung-metrajul muzical de televiziune, “Mostenirea”, in regia lui Vali Hotea.

La Prima TV am filmat - ca director de imagine TV - si emisiunea “Revelion 1998-1999”.

In anii următori, am început să fiu solicitat pentru reclame TV (Castel Films) prilej cu care unde am întâlnit regizorii:

Ovidiu Bose Paștina,

Cristian Mungiu,

Cristi Puiu,

Bogdan Naumovici (pentru care am filmat câteva din reclamele rămase in memoria multora, respectiv cele care conțin expresiile: “Laser, frate”, “Ăla negru de respira greu, era ta-su, mă”,“Dar tu: Batman Batman”, “Cat e halatu’? Dincolo era mai ieftin”)

În publicitate, am mai colaborat cu regizorii: Radu Bărbulescu, Matt Vane, Henri Bassil, Tudor Giurgiu, Vali Hotea, Gus Olafsson,Tom Wilson, Jose Maria Del Orbe, Chris Bartle, Anton Groves, Enrico Satta,Tony Fiori,Ziad Barazi, Howard Guard, Ram Baruch, Eduardo Vasquez , Florin Serban , Iulian Moga, Spike, Olivier Legan, Liat Dahan, Marius Moga, Can Ulkay, Christoffer Vibenius, Annika Westerhult, Andrei Cohn, Hypno si altii.

După anii 2003-2004 am început să fiu solicitat să filmez cadre de slow-motion ce aveau sa fie ulterior integrate in alte reclame deja filmate sau, reclame slow-motion de sine stătătoare.

Am devenit foarte interesat de felul cum trebuie să arate cadrul, cum trebuie iluminat un cadru de slow-motion, ce tip de proiectoare se pot folosi, si, de asemeni, cum să fac ca acele cadre să arate foarte tentant, mai ales ca multe din ele au fost cadre pentru fructe, bere, produse alimentare, etc.

De asemeni, camerele digitale high-speed de atunci, nu aveau performantele tehnice de care se apropie acum si trebuia gasită și o formulă tehnică de iluminare potrivită.

In 2008, am filmat ca director de imagine, un scurt-metraj de fictiune, “Nina”, în regia Ruxandrei Ghitescu.

Incepând cu 2009, activitatea mea profesională în filmarile de high-speed / slow motion si ceea ce se numeste in engleză “tabletop”, au atras atenția unor producători străini care m-au invitat să lucrez reclame high-speed si tabletop în India, Vietnam, Arabia Saudită, Liban, Egipt, Bulgaria si altele. Uneori ca regizor alteori ca operatori imagine / director imagine.

Am avut si foarte plăcuta ocazie să și dirijez interpretarea unor actori care au aparut in reclamele de prouse alimentare.

Vreau să pomenesc si câteva din agențiile de publicitate cu care am colaborat:

McCann Erickson Bucharest, McCann Erickson Bangalore India , Leo Burnett Bucharest, Ogilvy & Mather, Grey, Draftfcb, Y & R, Graffitti BBDO

Menționez si cateva din premiile proiectelor la care am colaborat:

2011 : Golden Drum Festival : "Vodafone Cerebel" Golden Drum Grand Prix. Agentia : BV McCann Erickson Romania

2011 : Ador festival : "Batman" and "Starwars" cea mai bună campanie din ultimii 10 ani . Agentia: Leo Burnett & Target

2006 : The New York Festivals : "Santa Claus" SilverWorld Medal for Entertainment Production. Agentia : McCann Erickson Romania

2005 : Golden Drum Festival : "Santa Claus" – “Bronze Drum fo Tv Ads”. Agentia : McCann Erickson Romania

2005 : Golden Drum Festival : "Batman" - Bronze Drum fo Tv Ads . Agentia: Leo Burnett & Target

2005 : Golden Drum Festival : "The fisherman" - SIlver Drum fo Tv Ads. Agentia: Leo Burnett & Target

2005 : Golden Drum Festival : "Mess" - Bronze Drum fo Tv Ads . Agentia: Leo Burnett & Target

2005 : Golden Drum Festival : "The Trampoline" - Bronze Drum fo Tv Ads . Agentia: Leo Burnett & Target

Casele de productie cu care am lucrat : Mitra film Bucharest, Family film Bucharest, Multi Media East Bucharest, Saga film Bucharest Bang-Bang film India, Rising sun films India, Global films Lebanon, Silver Grey Saudi Arabia, si altii.

In 2020, am regizat, pe cont propriu, un film interviu intitulat „Teava de deasupra capului”.

Multumesc,

Max Lemnij

Get in Touch

  • Email:
    max@maxlemnij.com
  • Address:
    Mihai Bravu Street, Bucharest / Romania